Acesta va fi de departe cel mai complet wishlist pe care l-am realizat pana acum. Unul dintre principalele motive pentru care este o lista de shopping mai complexa decat celelalte: a venit vara!
Vara 2015 – scenariul perfect! Garderoba aproape inexistenta, dat fiind ca acum doi ani eram insarcinata, iar acum un an… nu se ia in calcul! Deci, cel putin in garderoba mea de vara, se gasesc haine maternity sau haine foarte mici, de cand purtam 36-38, adica acum trei ani (demodate)!
Am vrut sa fac aceasta mentiune pentru ca de cele mai multe ori noi trecem prin exact acest impas: ni se schimba corpul, din punct de vedere fizic, in moduri care nu ne mai permit sa purtam aceleasi haine.. niciodata! Probabil daca as avea cu zece kilograme mai putin, unele dintre ele ar putea fi incluse in garderoba capsula pentru vara – dar destul de putine!
Cu temele facute si pregatita pentru temperaturi inalte, am elaborat o lista de shopping din care poti sa te inspiri si tu, pentru a avea un stil autentic in aceasta vara, dar usor de aplicat!
Am vrut sa incep cu doua gadget-uri care mi se par indispensabile!
1. Aparatul Philips Lumea cu IPL pentru epilare definitiva acasa
Ce-i drept m-am gandit mult daca sa fac acest pas, mai ales ca eu sunt un mare fan al epilarii naturale, cu pasta de zahar. Este tot o metoda de epliare definitiva, dar este progresiva, 100% naturala. In schimb despre acest aparat cu IPL am auzit atat de multe lucruri pozitive, avantaje “tehnice” pe care nu le obtii altfel si anumite beneficii – cum ar fi reducerea de la eMag (ca tot este mijlocul sezonului) – incat sunt foarte tentata sa il cumpar. Il consider o investitie in imaginea personala – mai ales ca vara este destul de greu sa jonglezi intre programarile la cosmetica, temperaturile inalte si.. rochiile lungi!
2. Pila electronica Scholl Velvet Smooth Express Pedi cu particule de diamant
Un alt gadget pe care il consider indispensabil in aceasta vara! Sandalele, cu toc sau fara, arata bine atunci cand pielea este fina, impecabila! Chiar daca faci vizite dese la pedichiura – in general o data la doua saptamani – poti profita de acest produs foarte simplu de folosit pentru a te rasfata cu un ritual de beauty spa dupa baie sau dus, astfel incat sa te asiguri ca picioarele tale sunt summer ready! Pentru ca imi doresc mult sa o cumpar, am descoperit ca – ghici?! Se gaseste cu reducere tot la eMag!
Vara este anotimpul cand pielea noastra are cel mai mult de suferit! Pe de-o parte, trebuie sa iei in considerare expunerea la soare si cremele cu factor de protectie atat pentru fata cat si pentru corp, pe de alta parte, daca tii la sanatatea ta – la fel ca mine, s-ar putea sa cauti solutii de bronzare care sa nu includa.. soare!
3. Crema autobronzanta
Desi in teorie este destul de dificil de aplicat, daca optezi pentru o varianta light, lucrurile se simplifica foarte mult. Mie mi s-a parut o optiune buna cea de la L’Oreal Paris si anume Body-Expertise Nutri Bronze – lotiune de corp hidratanta cu efect delicat de bronz. Consider ca este solutia ideala pentru un look natural, mai ales daca ai tenul foarte deschis la culoare – cum este si cazul meu. Am gasit-o aici, impreuna cu…
4. Burberry Body – Parfum + Lotiune de corp
In general parfumul pe care il porti in sezonul cald difera de cel pe care il porti in sezonul rece. Evident, parfumurile pot diferi si de la zi la seara, dar pe lista mea de shopping se gaseste acest parfum care are compozitia de fructe, incepe cu note proaspete de verde absint, piersici si frezie. Inima este de trandafir si iris, iar notele de baza sunt lemnul de santal, cashmerean, mosc, ambra si vanilie. Il gasesti cu siguranta in duty free, daca pleci in vacanta cu avionul, sau aici, daca nu calatoresti curand! Beauty trick: daca vrei ca parfumul sa persiste mai mult, foloseste si lotiunea de corp din aceeasi colectie! Iti va da un plus de senzualitate si atitudine!
Acum, sa contribuim si la garderoba capsula de vara! Ia in calcul ca vara mergi mai mult pe jos si de obicei este foarte cald! Nu uita: fiecare piesa vestimentara pe care o cumperi trebuie sa se potriveasca cu cel putin alte doua lucruri pe care deja le ai in dulap – daca vrei o garderoba omogena si smart!
5. Incaltari: colorate, cu platforma, comode, sexy
In functie de acel stil vestimentar care te reprezinta, cauta incaltari deosebite, care iti vor transforma outfit-ul dintr-unul banal, intr-un look fashion! Eu am descoperit nu una, ci trei perechi de pantofi ideali pentru stilul meu urban eclectic de image consultant /mommy-on-the-go! Mai ramane doar sa ma hotarasc: colorati, simpli sau metalici? Tie care iti plac?
6. Rochii/e
Ideal ar fi sa ai in garderoba o rochie de zi lunga si una (mai) scurta, o rochie eleganta (mai) scurta si una maxi, empire. Daca porti. Si chiar daca nu porti, iti recomand in acest sezon sa incerci! Oricum, sigur ai si tu cateva evenimente speciale unde trebuie sa te prezinti aratand impecabil, asa ca o rochie te va scapa rapid si usor de problema. Uite ce mi-a atras mie atentia: rochie eleganta lunga/scurta, rochie de zi cu print grafic si rochie cu imprimeu floral!
7. Costum de baie
Cu siguranta costumul de baie a mai fost pe lista de shopping, semn ca dureaza ceva mai mult sa-l gasesti pe cel perfect. Este important sa ai un costum de baie in care sa te simti, in acelasi timp: sexy, sigura pe tine, increzatoare, frumoasa. Cel mai bine ar fi sa alegi un costum de baie intr-o culoare care iti scoate in evidenta nuanta pielii si cu o croiala care iti complimenteaza forma corpului! Dupa indelungi cautari, lista mea personala se reduce la trei variante: animal print, cu aplicatii florale sau super sexy!
In functie de buget, se pot adauga si alte piese vestimentare de baza pentru garderoba de vara, cum ar fi pantalonii de tip salvar, topurile din in, o tunica din matase… neaparat o palarie de plaja si cu siguranta ar mai fi! Important este sa verifici intai ce se gaseste deja in dulap! Fa-ti schimbul de garderoba asa cum trebuie – ai instructiunile necesare aici! Apoi totul va deveni mult mai simplu!
Si pentru ca oficial am un canal Youtube unde sunt (deja) cinci postari video / vlogs, te invit sa o urmaresti si pe a sasea, cea de mai jos! Este un haul vlog despre lista de shopping a lunii Mai – ce mi-am achizitionat eu deja din acea lista, ce mi-am achizitionat “extra” si cateva trucuri, do’s & don’ts si alte surprize pentru tine!
Enjoy!
P.S: in fiecare luna, in prima zi de joi, voi publica Lista de Shopping + Video Haul
Astept cu interes opinia ta despre articol si video! Te rog lasa-mi un comentariu daca ai informatii despre gadget-urile din lista de shopping, despre produsele de beauty, dar si despre incaltari, rochii si costume de baie!
Nu uita! Daca vrei sa-ti construiesti garderoba capsula cu ajutorul unui profesionist, pana pe 18 Iunie se aplica oferta speciala acestor doua servicii magice: Analiza garderobei si Personal Shopping! Detaliile aici.
Have a fabulous fashion experience!
Yours,
Mariana Romanica
Comenteaza