Face Keys – trăsăturile faciale îţi dezvăluie personalitatea

Când am văzut pentru prima dată “curs de citire a fizionomiei“, am ştiut imediat că vreau să aflu mai multe. Am descoperit că este un curs intensiv de face reading care se ţine în Bucureşti şi aşa am ajuns să descopăr Face Keys.

De fapt, există o întreagă ştiinţă a citirii trăsăturilor faciale, care ne ajută să înţelegem personalitatea interlocutorului nostru şi astfel să comunicăm mult mai bine cu el.

Nu ţi se pare fascinant că uitându-mă la forma feţei, voi şti cum să formulez orice propoziţie astfel încât să fie pe placul şi înţelesul tău? Pe mine m-a captivat acest subiect, tocmai datorită pasiunii mele pentru relaţiile interumane, comunicare şi imagine.

Parte a meseriei de consultant de imagine este să te ajut să transmiţi ceea ce-ţi doreşti prin modul în care arăţi. Pentru asta, eu trebuie să intru cât mai bine în contact cu personalitatea ta autentică. Este un fapt acela că o imagine nu poate fi susţinută pe termen lung, dacă nu se bazează pe structura reală a personalităţii unui om.

Şi atunci, dacă doar analizând forma ochilor tăi aş putea să te ajut să înţelegi ce ai nevoie în 5 minute, în loc de 30, de ce să nu mă folosesc de această ştiinţă pentru a o face?

Cum poate fizionomia să trădeze personalitatea?

Suflet – inimă – creier – corp. Mai exact, sentimentele noastre şi fiecare trăire în parte este exprimată de corp printr-o expresie a feţei. La nivelul feţei, aceste expresii pe care le facem zilnic – zâmbet, încruntare, mirare, curiozitate, etc. – sunt dirijate de muşchi. Cu cât manifestam mai des o anumita expresie, cu atât acei muşchi se vor dezvolta mai bine şi trăsătura facială respectivă va fi mai evidentă.

face keys

În definitiv, observi cum chipul tău se schimbă, dar este imperceptibil de unde vine această schimbare. Ei bine, acum şti. Muşchii feţei – cei pe care îi antrenezi cel mai des, sunt responsabili în mare parte de aceste modificări.

Ce m-a surprins, dar pare incredibil

Din informaţia aflată la curs, totul este foarte util şi te ajută să înţelegi mai bine tainele fizionomiei. Dar sunt două informaţii care mi-au rămas întipărite în minte:

1. Fun fact, dar tragic în acelaşi timp
În urma unei operaţii estetice de corectare a unei trăsături faciale, dacă particularitatea personalităţii care afectează acea trăsătură persită, trăsătura facială modificată va reveni la aspectul anterior.

2. Bucuria de a trăi se citeşte în obraji

face keys face reading
Mi s-a părut atât de tristă tristeţea evidentă a majorităţii oamenilor din jurul meu, încât m-a copleşit. În plus, ştiind aceste informaţii şi uitându-te în oglindă, nu mai poţi să te minţi. Dacă voiai să-ţi induci ideea că eşti fericit şi totul e bine, acum şti clar care e realitatea şi nu vrei – crede-mă, să ai obrajii lăsaţi, doar din acest motiv: ai nevoie de fericire în viaţă.

Simetria facială – subiect principal?

Faptul că frumuseţea fiecăruia dintre noi constă tocmai în faptul că nu suntem perfect simetrici m-a convins odata cu proiectul realizat de artistul Alex John Beck, în care dovedeşte cât de diferit am arăta dacă am fi perfect simetrici. Două versiuni ale aceluiaşi om, una oglindind partea stângă, alta oglindind partea dreaptă. Nici una nu seamănă cu cealaltă şi sunt cu atât mai departe de realitate.

Uite doar cum transformă simetria chipul lui Leonardo Di Caprio, considerat unul dintre cei mai sexy bărbaţi de pe planetă.

face-keys

Adevărul este că partea dreaptă a feţei noastre exprimă latura noastră logică, iar partea stângă ne oglindeşte latura emoţională. Tot fascinant mi se pare faptul că, pe chipul unei femei de succes în afaceri, dar care tocmai a divorţat, vei vedea jumătatea dreaptă a feţei luminată şi pe cea stăngă “căzută”. Ochiul stăng trist, colţul de pe partea stângă a gurii, căzut şi întreaga latură stângă însumând o serie de trăsături ce devin evidente, odată ce descoperi despre ce este vorba.

Altă realitate este cea a “profilului bun” şi a “profilului rau” pe care fiecare om crede că îl are atunci când face poze. Poţi afla la curs ce însemnă profilul bun şi de ce îţi ascunzi întotdeauna o anumită parte a feţei.

Există spâncene simetrice?

Tocmai pentru că o latură a meseriei mele se focusează pe aspectul feţei, îmbunătăţit cu ajutorul stilizării corecte a sprâncenelor, am avut foarte multe întrebări referitoare la acest subiect.

Iată ce am aflat:

1. Sprâncenele vor fi de cele mai multe ori asimetrice, cu atât mai mult cu cât dezechilibrul dintre viaţa personala şi viaţa profesională a persoanei este mai mare. Cu alte cuvinte, dacă ai două personalităţi diferite, una pentru acasă şi una pentru job, asta se va vedea foarte clar şi pe faţa ta.

2. Poţi schimba viaţa unui om schimbându-i forma sprâncenelor. Singura condiţie este ca schimbarea să se menţină pentru cel putin 3 săptămâni. Forma sprâncenelor are legătură cu modul în care oamenii iau decizii şi capacitatea lor decizională. De altfel, orice trăsătură a feţei se va schimba odată ce comportamentul pe care îl exprimă ea se schimbă.

Poţi observa şi în fotografia de mai jos că simpla schimbare a fosrmei sprăncenelor indică o personalitate complet diferită.
michelle-obama-eyebrows-before-after-digital-makeover
3. Sprâncenele sunt primele care exprimă reacţia noastră într-un dialog, aşa că oamenii au tendinţa să ridice vocea la cei care nu au sprâncene, tocmai din lipsa unui feedback în timp real.

Face Keys: fizionomie = personalitate

Frunte, tâmple, sprăncene, ochi, nas, pomeţi, obraji, bărbie, mandibulă, urechi, gât. Atâtea elemente care ne descriu şi care, dacă reuşim să le înţelegem corect, vor îmbunătăţi abilitatea noastră de a comunica eficient cu toţi cei din jur.

Mi se pare vital pentru orice om, indiferent de meserie, să deprindă această abilitate. Dar îmi dau seama că ea este o comoară mai ales pentru cei care lucrează cu oamenii. Life coach, psihologi, business coach, traineri, profesori, educatori, medici, faciltatori, oameni de marketing şi PR, părinţi, soţi şi soţii, prieteni.

Şi acum gândeşte-te cât de simplu ar fi pentru oamenii din vânzări să-şi expună ideile sau produsul unui om, ştiind deja ce îl atrage pe acesta.

Să vrei să vinzi o maşină, vei vorbi despre utilitatea ei, aspectul ei sau capacitaţile mecanice? Dacă prin traducerea fizionomiei şti ce să-i spui cumpărătorului, astfel încât să-l convingi să cumpere fără să îl plictiseşti, atunci de ce să nu înveţi asta?

Participă la curs!

Pe 29 Noiembrie este un workshop Face Keys în Bucureşti, Primii Paşi în Face Reading, dedicat citirii fizionomiei la nivel începător, iar pe 10-11 Decembrie va avea loc un curs intensiv Face Keys tot în Bucureşti, asemeni celui la care am participat şi eu.

Recomand acest curs, îl consider esenţial în dezvoltare personală, comunicare, relaţii interpersonale şi afaceri.
Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina de FaceBook Face Keys România şi pe site-ul facekeys.ro.

Yours,
Mariana Romanică

sursa foto:
facekeys.ro
chimoments.blogspot.ro
unseenpictures4you.blogspot.ro
pinterest.com

Save

Save

Comments

comments

Te-ar putea interesa

Comenteaza