EGO-ul este o poveste despre tine, în care sinele superior şi sufletul sunt date la o parte. Se zice că acolo unde este ego, sinele nu poate exista. Standardele societăţii, falsele valori şi chiar exigenţele familiei tradiţionaliste cu frică de “ce o să spună lumea” fac individul să-şi creeze o construcţie personală a propriei identităţi, bazată pe tot ceea ce ar trebui să fie.
Cel mai periculos joc al EGO-ului este chiar acesta: uitarea a ceea ce eşti cu adevărat.
Nimeni nu-i perfect. Iar asta ne face frumoşi şi unici. Cumva, trăim chiar acum clipele istorice în care autenticitatea ajunge să fie fabricată, tocmai pentru că am uitat să trăim pentru noi, ca să trăim pentru ceilalţi. Pentru Instagram, pentru Facebook.
Zâmbetul perfect şi oglindirea a ceea ce credem noi că lumea vrea să vadă, acesta este ego-ul camuflat în like-uri, care în loc să ne aducă validarea că-i ok să fii aşa cum eşti – ne otrăveşte sufletul confirmându-ne că trebuie să fii perfect.
Am jucat şi eu jocul ăsta.
Prima palmă a venit de la o colegă de curs, pe vremea când studiam Branding Personal cu Dana Maria Andrei la Dalles GO.
Mă dusesem acolo cu toate calculele făcute, în calitate de consultant de imagine. Aveam superioritatea omului care “ştie” cum se fac lucrurile. A fost o traumă pentru mine să aud de la ea că, ei bine, coafura mea “arată naşpa” şi ar trebui “să-ţi faci ceva la păr”. Mi-a atacat EGO-ul, de fapt. Şi pe atunci chiar îmi coafam părul zilnic.
Pe măsură ce timpul a curs, nu am mai fost la cursuri doar Consultantul de Imagine Mariana Romanică ci am devenit omul Mariana Romanică. Aşa am ajuns, printre altele, să analizez cu obiectivitate ceea ce mi se spusese legat de păr şi să-mi descopăr look-ul semnătură: părul mov închis, cu breton.
Dar asta a însemnat mult disconfort, zilnic. Ştii tu, întrebarea aia incomodă “Cine eşti tu?”.
Cine sunt eu?
Eu sunt sufletul meu. Sufletul care caută iubirea pură şi a simţit-o doar prin maternitate, sufletul care vrea fericire şi o găseşte într-o melodie oarecare. Eu, cea care îşi exprimă sentimentele scriind poezii. Cea care se pierde visând cu ochii la un tablou cu orele, dar şi într-un exerciţiu geometric mental. Şi tot aceea care îmbrăţişează copaci şi salută soarele.
Şi-apoi am învăţat să zâmbesc
A fost nevoie de mai mulţi experţi în creare strategică de brand, business coaching, comunicare şi relaţionare ca să înţeleg că e ok să mă vadă omul şi zâmbind. Long story short, era un program al meu bine întipărit în minte, de care am scăpat. Şi viaţa a început să fie mai frumoasă.
[ Ca să-mi poată face poze zâmbind, Alina a pus stand-up comedy pe fundal.]
“Trebuie să fii independentă, să n-ai nevoie de nimeni.”
Ba nu, am nevoie de oameni, nu pot fi fericită de una singură.
“Trebuie să fii puternică, nu trebuie să vadă nimeni că ţi-e greu.”
Uite că tomai cerând ajutorul atunci când mi-e greu am devenit mai puternică.
“Trebuie să fii foarte serioasă, doar aşa te va lua lumea în considerare.”
Şi abia când n-am mai fost atât de serioasă a început lumea să mă vadă.
“Trebuie să arăţi perfect”
Şi-am înţeles că este perfect aşa cum sunt
Mantra mea este imperfecţiunea, fără de care niciunul din noi n-ar avea o identitate unică.
Putem să fim buni, putem să fim chiar foarte buni. Dar fără micile diferenţe care ne dau autenticitate n-am putea fi excepţionali.
Cu drag,
Mariana Romanică
port
rochie Versace Jeans Couture
inel Yves Saint Laurent
fotografii
Alina Băisan
Articolul este parte din campania de constientizare Timp de Fericire, dedicată îmbunătăţirii calităţii vieţii prin dezvoltare şi performanţă personală.
Comenteaza