Sa crezi ca ai nevoie de multe haine pentru a avea un look perfect este cumva o iluzie si cumva o scuza – pentru a cumpara mereu ceva nou.
In realitate ingredientul principal este imaginatia si o garderoba bine organizata.
Style trick: fa pe cat posibil ca cea mai mare parte din hainele tale sa fie la vedere, pentru a te putea inspira atunci cand iti compui o tinuta – asta inseamna multe umerase si cam tot ce se poate asezat frumos, cate o piesa pe un umeras! Camasi, topuri, cardiganuri, veste, geci, haine, fuste, rochii si chiar pantaloni! E complicat, dar nu imposibil!
Revenind, as vrea tare mult sa-ti propun un exercitiu: alege o singura piesa vestimentara – de exemplu topul pe care il porti chiar acum si gandeste-te in cate feluri diferite poate fi purtat, cu ceea ce ai deja in garderoba! Eu o sa-ti dau exemplu camasa alba– mai exact cinci stiluri diferite de a o purta.
Evident, exemplele mele chiar asta sunt: niste exemple. Foloseste-le ca inspiratie si asociaza variantele pe care le-am ales eu cu ceva ce s-ar potrivi din garderoba ta! Nici nu trebuie sa incepi de la camasa alba, poti alege orice alta camasa sau top/bluza preferata!
Hai sa vedem!
Incep cu Stilul Feminin, pentru ca este cel de care vrem deopotriva sa fugim si sa ne apropiem. Nu vrem nici sa nu fim feminine, nici sa nu fim prea feminine. Stilul vestimentar feminin contine anumite elemente precum imprimeul floral, dantela si volanele, insa in proportie exacta, bine stabilita, astfel incat aerul de femeie sa nu dispara sub imaginea de fetita. Sfat: daca iti place stilul feminin evita culoarea roz. Volanele si funditele roz duc cu gandul la copii – poarta de exemplu.. albastru!
Poti sa inlocuiesti anumite elemente cum ar fi culorile sau imprimeul, astfel sa obtii tot o tinuta feminina, dar diferita, care sa se potriveasca personalitatii tale! Mie mi-a placut si exemplul de mai jos, care este o interpretare mai incisiva a acestui stil, cumva putin sexy, datorita lungimii fustei si modelului pantofilor. Oricum, puloverul peste camasa este intotdeauna o varianta buna, in primul rand cu fusta – pentru ca este specific lady like, dar si cu pantaloni si poate cu o pereche de pantofi fara toc. Sau cu toc. Variantele sunt infinite!
Stilul Casual Chic este poate cel mai iubit stil vestimentar – el caracterizeaza femeia eterna, fara varsta, moderna si carefree – asa ca tine! Poate fi mai sofisticat, mai delicat, mai simplu sau mai extravagant, in functie de preferintele tale, dar tot casual chic se numeste. Include de obicei o pereche (la alegere) de jeans + camasa alba, ca despre ea este vorba acum si… your choices!
Pentru aceasta tinuta m-am inspirat dintr-un look al Oliviei Palermo, care este de altfel un look actual, fresh, ready to wear si ready to go! Se potriveste si pentru o studenta care s-a trezit tarziu si se grabeste la cursuri, si pentru o mamica aglomerata de treburi care-si ia copilul de la gradinita.. si pentru o femeie de afaceri care-si manageriaza cu stil propria afacere. Si pentru shopping si pentru film.. si pentru parc! Multifunctional, versatil = perfect! Poti sa adaugi o geaca de blugi, in voga acest sezon, o geaca de piele pentru un aer rock, sau o haina de blana, ca in fotografia de mai jos, pentru un look mai sofisticat. Tu alegi ce-ti place, eu doar iti dau idei!
Stilul Androgin reprezinta acel stil vestimentar simplu, masculinizat, cu elemente din garderoba.. lui! Eu optez intotdeauna pentru un aer feminin, chiar daca tinuta este androgina. In felul asta, ramai tu.. femeia, cu ce-ti place de la el. Nu te acoperi, te descoperi.. si este cu atat mai incitant cu cat nu ne punem masca, ci doar ne insusim anumite elemente! Uite ce as purta eu:
Rujul si ochelarii tradeaza feminitatea si iti garantez ca pata de culoare intr-o tinuta clasica alb + negru este mai mult decat bine venita. Pentru acest look am plecat de la tinuta de catwalk Lanvin pe care a purtat-o Blake Lively. Vedetele sunt o sursa foarte buna de inspiratie, mai ales atunci cand esti in pana de idei. De cele mai multe ori le poti recreea look-ul destul de simplu, daca faci mental un exercitiu de styling, cu recuzita din garderoba.
Pentru Stilul Sexy m-am inspirat tot dintr-o tinuta purtata de Blake Lively (in rolul Serenei Van Der Woodsen). Pur si simplu am considerat ca ambele exemple sunt creative si fac un deliciu pentru articolul de azi – adica sunt perfecte. Blake nu are un stilist, insa ea isi este suficienta, pentru ca face o treaba excelenta in a-si alege cele mai interesante si potrivite tinute. Mai jos ai un exemplu de tinuta preponderent pentru seara; poate fi o tinuta de club, pentru o seara in oras cu iubitul, chiar si pentru o petrecere. Accesoriile sunt la latitudinea ta, alege-le in functie de propriile gusturi, stil, preferinte!
Truc de stil: gaseste-ti o muza vestimentara si lasa-te inspirata de ea. Poate fi oricine, inclusiv o cantareata sau actrita, de la noi sau de peste hotare. Alege-o daca iti place cum se imbraca, dar ai grija sa iti semene cat de cat din punct de vedere cromatic si al formei corpului. Aceste detalii conteaza daca vrei sa ii recreezi tinutele, mai exact pentru ca hainele sa se aseze pe tine (cam) la fel ca pe ea – si tinuta sa fie un succes!
Apropo de muze vestimentare, cred ca cea mai des “aleasa” este Ducesa Kate. Stilul ei simplu si accesibil, dar atat de elegant si placut vederii, o face sa fie un model pentru foarte multe femei. Ea se incadreaza astazi la Stilul Clasic, ce-i drept cu un aer marinaresc. De obicei stilul vestimentar clasic include chiar aceste culori pe care Kate Middleton le poarta cel mai des: bleumarin, alb si beige. Sunt culori neutre, care se potrivesc la aproape orice. Ei ii vin foarte bine si cred ca ti-ar sta bine si tie. Uite cateva elemente cu care n-ai cum sa dai gres:
Poti alege orice croiala de fusta ti se potriveste mai bine, eu am ales-o pe aceasta in exemplul meu pentru ca lungimea ei este foarte in voga, plus ca se potrivea cu outfitul care m-a inspirat. Despre trench am scris aici, iar pantofii nude pot fi balerini, oxford, stiletto sau pumps, orice iti doresti. Si ei fac parte din accesoriile de baza pe care e bine sa le incluzi in garderoba capsula! Uite si poza cu Kate, care m-a inspirat pentru acest exemplu:
Am ales camasa alba pentru ca face parte din garderoba capsula sau garderoba de baza, adica din acele 13 piese magice cu care poti alcatui peste 70 de tinute, daca le alegi asa cum trebuie de la inceput! Iti recomand sa joci acest joc al imaginatiei cat mai des – asta nu inseamna sa porti timp de o saptamana aceiasi bluza, dar inseamna s-o porti de foarte multe ori, in foarte multe feluri! Mai mult, camasa alba nu trebuie sa aiba ca singura destinatie outfitul pentru birou, tocmai ai vazut ca e perfecta si pentru weekend!
Ti-am dat tema de gandire pentru outfitul de luni, dar si pentru cel de duminica! Care este preferatul tau?
Yours,
2 Comentarii
Imi plac primele doua tinute…m-as vedea in ele. Adica…de regula sunt o persoana careia ii place sa poarte tinute casual! 🙂
Multumim de inspiratie!
Pupici
Buna Lory
Multumesc pentru apreciere! Ma bucur ca te-au inspirat tinutele propuse de mine dar ia spune-mi, n-ai fi dispusa sa incerci ceva nou?
Comenteaza