Căutările de sine încep mai târziu în viaţă. Cel puţin pentru generaţia mea. Acum, am ocazia să îmi învăţ copiii altfel – să nu se trezească pe la 18-20 de ani că sunt suma dorinţelor celor din jur. Astăzi, să fii cine vrei să fii este mantra după care mai toată lumea se ghidează. Eu a trebuit să scutur bine…
Într-o perioadă în care lumea întreagă sărbătoreşte diversitatea, atipicul, într-un timp în care cei mai mulţi dintre noi (re) învăţăm definiţia frumosului şi ne schimbăm perspectiva pentru a-l descrie, unii oameni încă se mai împiedică de clişee. Ziua în care o să recunoaştem că între ceea ce simţim faţă de imaginea din oglindă şi stima de sine, se pune semnul egal, nu…
Cam ca atunci când faci baie dezbrăcat, în mare. E sentimentul ală de libertate şi pe undeva, in the back of your mind şi agitaţia faptului că faci ceva nepermis. Sau când te bagi gol sub cearşafurile răcoroase, cu geamul deschis… pur şi simplu simţi că aia e fericirea! Outrageous. Scandalos. Cam aşa sunt şi multe dintre alegerile mele vestimentare,…
Ştiu din experienţa sesiunilor de stil cu clientele mele, că puţine sunt femeile care poartă tocuri zi de zi. Viaţa reală este foarte diferită de paginile glamuroase ale revistelor de modă şi femeia autentică se simte bine în pielea ei, pur şi simplu, fără să mai conteze dacă poartă sau nu tocuri cui. Oraşul are un vibe cool de când…
Efervesenta, intepatoare, ostentativa, piperata, ironica, evidenta, tipatoare, Anna dello Russo demonstreaza prin fiecare tinuta cat de spectaculoasa este moda. Chiar asta si inseamna pentru ea orice aparitie: spectacol! Fie ca este un spectacol cromatic, fie ca este o abordare inedita a formelor, fie o interpretare personala a pieselor de pe catwalk, moda de lux cu siguranta nu a cunoscut o…
Cum altfel putem sarbatori primavara, caldura si cea mai frumoasa sarbatoare de la inceput de an decat purtand cu mandrie IA, o piesa vestimentara autentic romaneasca, devenita simbol national si chiar un item statement in garderoba oricarei femei? De cand a devenit atat de in vogue ai vazut-o purtata cu orice, de la pantaloni de piele, la jeans, la fuste…
Sunt unele culori absolut superbe pe care le iubesti, ai vrea sa le porti, dar te rezumi la a le admira purtate de altcineva, pentru ca inca nu ai curajul.. sau nu stii cu ce sa le asortezi. Adevarul este ca un albastru electric, un galben stralucitor, roz ciclame, portocaliul puternic sau celebrul corai sunt suficiente pentru ca tinuta ta…