Curând am realizat că parte din alegerile pe care le facem zi de zi se referă în primul rând la ceea ce vom purta cu noi toată viaţa. Pielea, părul, ochii, fiecare centimetru din corpul nostru şi fiecare parte din interiorul lui. Se spune că abia când nu mai ai ceva începi să-ţi dai seama cât de valoros a fost…
Frumusetea este trecatoare. Oare? Eu cred ca frumusetea fizica nu este trecatoare, ci are etapele ei – specifice varstei. Asa cum putem spune despre un copilas ca este frumos, chiar superb, la fel putem vedea si frumusetea bunicii, care are cel mai cald zambet din cate cunoastem, parul grizonat si privirea ridata. Pana la urma, frumusetea sta in ochii privitorului,…