În cele mai multe situaţii din viaţă, înveţi cu adevărat o lecţie atunci când treci personal prin experienţă. Nici pentru o reinventare stilistică povestea nu e diferită. Deşi sunt consultant de imagine de 10 ani, abia anul trecut am trecut printr-o astfel de experienţă. A fost o reinventare stilistică profundă, despre care simt cu adevărat că grăieşte despre mine 100%. Evident…
Majoritatea clientelor mele îmi spun că vor să poarte haine deosebite, lucruri personalizate sau pur şi simplu piese calitative, dar că le este greu să le găsească. Materialele preţioase, cum este mătasea naturală, lucrată cu grijă, nu se mai găseşte atât de uşor în comerţ. De fapt, în magazinele mass market este inexistentă, iar brandurile internaţionale care o comercializează, au…
Căutările de sine încep mai târziu în viaţă. Cel puţin pentru generaţia mea. Acum, am ocazia să îmi învăţ copiii altfel – să nu se trezească pe la 18-20 de ani că sunt suma dorinţelor celor din jur. Astăzi, să fii cine vrei să fii este mantra după care mai toată lumea se ghidează. Eu a trebuit să scutur bine…
Vorbesc la Digi24 despre un subiect adesea ignorat de către cei care urmăresc cu stricteţe noutăţile în modă. Trendurile care ne îmbolnăvesc sunt o realitate pe care trebuie să o conştientizăm înainte ca sănătatea să ne fie afectată. Mai jos puteţi urmări reportajul special realizat pentru emisiunea “Tinereţe fără bătrâneţe” de la Digi24 Trendurile care ne îmbolnăvesc – “Tinereţe fără bătrâneţe”…
Cam ca atunci când faci baie dezbrăcat, în mare. E sentimentul ală de libertate şi pe undeva, in the back of your mind şi agitaţia faptului că faci ceva nepermis. Sau când te bagi gol sub cearşafurile răcoroase, cu geamul deschis… pur şi simplu simţi că aia e fericirea! Outrageous. Scandalos. Cam aşa sunt şi multe dintre alegerile mele vestimentare,…
De foarte mică am avut în jurul meu femei puternice. Femei care conduceau lumea, universul în care trăiam şi eu. Rapid de tot, pe lângă mama, care muta din loc munţii cât ai clipi din ochi, îmi vine în minte şi naşa mea. Chiar dacă în altă ţară, chiar dacă la mii de kilometrii distanţă, mi-a dat acelaşi exemplu de…
Punctul central pe care şi-a construit stâlpii societatea milenistă este percepţia. În lumea Instagram, omul devine ceea ce cred ceilalţi că este. Seduşi de poveste, de propriile fantezii sociale, de check-in-uri extravagante şi fotografiile cu filtre, ajungem să catalogăm un om nu doar după cum se îmbracă, ci mai ales despre unde şi ce face. Deşi în mod ideal lumea…
Am vorbit cu Monica Rădulescu, realizatoarea rubricii Secretul Frumuseţii de la DigiMatinal Digi24 despre Analiza Cromatică – sesiunea stilistică prin care descoperi, cu ajutorul unui know-how internaţional, care este paleta personalizată de culori care ţi se potrivesc, în funcţie de nuanţa pielii, a părului, a ochilor şi a buzelor. Cum poţi să străluceşti, doar alegând hainele în culorile potrivite, cum…
Am avut plăcerea să particip la ediţia specială de 8 Martie a emisiunii Despicat şi Răspicat, prezentată de Cristina Văduva la TvH, unde am vorbit despre impactul major al consultanţei de imagine pentru femeile care revin in câmpul muncii după CIC. Am vorbit, împreună cu Ana Măiţă, despre proiectul pe care îl lansez împreună cu organizaţia Mame pentru Mame şi…
În peste 5 ani de când lucrez cu femei, am observat că toate au în comun grija faţă de mărimea hainelor pe care le poartă. În timp, aceste femei mi-au devenit prietene. Întâlnindu-ne frecvent, am observat cum le afectează o simplă cifră şi care este impactul emoţional al mărimii hainelor. Luna Ianuarie vine cu o lista de rezoluţii care include…