În cele mai multe situaţii din viaţă, înveţi cu adevărat o lecţie atunci când treci personal prin experienţă. Nici pentru o reinventare stilistică povestea nu e diferită. Deşi sunt consultant de imagine de 10 ani, abia anul trecut am trecut printr-o astfel de experienţă. A fost o reinventare stilistică profundă, despre care simt cu adevărat că grăieşte despre mine 100%. Evident…
Locurile de tranzit şi de mentenanţă sunt cele care vorbesc, poate, cel mai mult despre oameni. De la dulapul de sub chiuveta de la baie, la debaraua în care stă mopul şi aspiratorul, sau cum arată pajiştea pe care ai stat după un picnic – de aici se vede cu adevărat cine eşti. E valabil şi pentru realitatea stilistică. Extrapolând…
Rochii cu imprimeu floral, fuste cu buline, încălţări animal print. Dungi, arabesque, grafisme. Femeile iubesc hainele cu imprimeuri, tocmai de aceea e important să şti cum porţi imprimeurile în funcţie de forma corpului. Acest articol îţi detaliază reguli de purtare a imprimeurilor dacă ai forma corpului de pară sau măr. Dacă ai forma corpului de pară Umeri înguşti, şolduri mai…
Am întâlnit sute de femei (poate chiar mii), preocupate de aspectul lor. Uneori ne găndim că asta face parte din felul nostru de a fi şi că e normal să ne preocupe frumuseţea. A noastră şi a tot ceea ce avem în jur. Dar care este preţul real al frumuseţii noastre, pe care de multe ori o construim după standarde……
Săptămâna aceasta am lucrat la un material despre stil pentru matinalul Neatza cu Răzvan şi Dani. Subiectul este unul foarte important:cum să fii o mămică chic. Ca mamă a doi copii, cunosc provocările (stilistice) din viaţa de zi cu zi, dar şi importanţa echilibrului dintre ducerea tuturor sarcinilor la bun sfârşit şi grija faţă de sine. Am folosit experienţa personală…
Funcţionalitatea unei garderobe capsulă se vede mai ales în vacanţă. Cel puţin în teorie, toate ne dorim să împachetăm cât mai puţine haine. Iată că se poate! Cu 13 piese, compunem peste 70 de ţinute – formula deja cunoscută a unei Garderobe Capsulă de vară, marca MR Image Consulting. Mai jos este o exemplificare a ceea ce ar putea fi…
Sâmbătă, pe 8 Iunie, de la ora 11 la ora 14, vă dau întâlnire la studioul de stil! Va avea loc al doilea workshop de stil cu tema Garderoba Capsulă, pentru care sunt disponibile doar 7 locuri. Este o întâlnire dedicată vouă, care pune accentul pe latura practică a styling-ului şi se bazează în primul rând pe exemplificarea funcţionaliţăţii garderobei…
Culoarea anului 2019 este Living Coral, o nuanţă splendidă de roz-portocaliu a cărei traducere mot-a-mot, deloc întâplător, vorbeşte despre viaţă în cel mai complex mod al ei. Sper că eşti una dintre fericitele care a văzut în realitate cum arată reciful de corali şi cunoşti această nuanţă din natură, reprezentată în mediul ei natural. Altfel, anul care o celebrează poate fi ocazia perfectă…
Cred că fiecare nou început este înconjurat de o magie. Ceva special, care ne dă forţa de a planifica, entuziasmul de a ne imagina, bucuria de a contribui zi de zi la un plan. Chiar şi un plan stilistic. Speranţa unui rezultat excelent, încrederea care vine din fiecare progres, mulţumirea sufletească atunci când ne-am îndeplinit visul. Aşa s-ar descrie magia,…
Frigul instigă deseori la imposibilitate stiistică: acel moment în care constaţi că este mult prea rece afară ca să mai conteze cu ce te îmbraci. Şi-atunci, cum echilibrezi totuşi o ţinută, astfel încât să araţi (cât de cât) normal, dar să nu tremuri toată ziua? Iată 9 idei stilistice de iarnă care te scot din impas! Dresuri, şosete şi jambiere Poartă-le…