Deşi prin prisma meseriei de Consultant de Imagine întotdeauna recomand cumpărăturile realizate în magazin, unde poţi vedea şi proba ceea ce urmează să cumperi – înţeleg amploarea pe care a câştigat-o activitatea de online shopping, datorită avantajelor pe care le oferă. Există însă o serie de paşi pe care trebuie să îi urmezi, ca să te asiguri că vei achiziţiona…
În peste 5 ani de când realizez sesiuni de analiza garderobei pentru clientele mele, am identificat şi colecţionat foarte multe informaţii despre organizarea dulapului de haine. Tot în timp mi s-a dovedit că sunt foarte importante accesoriile pe care le folosim pentru garderobă, atât în ceea ce priveşte organizarea hainelor, cât şi depozitarea sau îngrijirea lor. Am pregătit o listă…
Purtată începând cu 1889 de către soldaţii din armata Franţei, bereta revine în fiecare toamnă şi iarnă în opţiunile noastre stilistice, datorită versatilităţii ei. Anul acesta, ea a fost văzută pe catwalk la designeri precum Moschino, Chanel, Christian Dior, Max Mara şi Elisabetta Franchi. Astfel, ea a devenit un must have. Ca piesă în sine, o beretă din lână este…
Ideea de Garderoba Capsulă de toamnă fascinează orice femeie. Ea pleacă de la un concept care îţi permite să creezi peste 70 de ţinute, folosind doar 13 piese vestimentare. Pare un paradis stilistic şi chiar se poate transforma cu uşurinţă în realitate, dacă ţii cont de elementele esenţiale. N-am numărat câte astfel de garderobe am creat în cei peste 6…
Perioada sarcinii este o provocare stilistică pentru majoritatea femeilor, iar eu nu fac excepţie. De cele mai multe ori căutăm haine maternity chiar şi online, din lipsă de opţiuni – însă toate poveştile pe care le-am auzit până acum despre asta relatau o încercare eşuată. Experienţa meseriei de Consultant de Imagine m-a ajutat enorm să îmi construiesc un stil vestimentar…
Inevitabil, moda merge înainte cu paşi repezi, în fiecare sezon. Toamna este cu siguranţă cea mai captivantă perioadă din punct de vedere stilistic, iar designerii nu-şi înfrânează nicicum creativitatea. Evident, avem recurenţele obişnuite în modă: tricotaje, materiale groase, blană de tot felul, paltoane, catifea şi stofă. Ce este diferit în acest an, poate – pe lângă lucrurile cu care deja…
Îmbrăcămintea pentru femei însărcinate şi ideea de ţinute maternity în general, ridică dintotdeauna probleme femeilor care îşi doresc să rămână fidele stilului personal care le caracterizează, chiar şi pe perioada sarcinii. Ca şi Consultant de Imagine & Personal Shopper, doar auzisem despre acest subiect de la clientele mele – proaspete mămici, care îmi povesteau cum le-a afectat perioda sarcinii stilul…
Ca în fiecare sezon te întâmpin cu un raport complet despre culorile care se poartă. Anul acesta, în anotimpul rece ne vom bucura de un privilegiu cromatic deosebit – o paletă de culori extinsă cu un total de 18 nuanţe. Citeşte acest STYLE TRENDS REPORT despre Culori Toamnă Iarnă 2017 pentru a afla nu doar care sunt culorile cele mai…
Pe cât este de drăguţ să te asortezi cu cel mic, pe atât de mare este provocarea, dacă eşti mamă de băiat. Opţiunile în ceea ce priveşte vestimentaţia pentru băieţi sunt limitate, iar cele pentru asortat cu mami, aproape inexistente. Eu am încercat pentru prima dată ideea de ţinute asortate mamă – fiu cu ocazia acestei şedinţe foto. A fost…
Să împachetezi eficient este cu adevărat o măiestrie. De obicei, avem tendinţa să impachetăm mult mai multe haine decât ar fi necesar. Principiul este simplu şi îl cunoaştem cu toţii: “Să fie!” Meseria de Consultant de Imagine include şi partea de pregătire a bagajului, iar clienţii mei se folosesc de această facilitate cel mai mult în călătoriile de afaceri. Principiile…