Nu e niciodată prea târziu să faci pace cu stilul. Căutări intenționate sau nu, te-au adus unde ești acum și într-un fel sau altul, te definesc. Chiar dacă nu îți place. Am cunoscut mii de femei până acum. Unele față în față, mai intim – la sesiunile de consultanță. Altele la sesiuni online, workshop-uri, conferințe. Toate au ceva în comun..…
În cele mai multe situaţii din viaţă, înveţi cu adevărat o lecţie atunci când treci personal prin experienţă. Nici pentru o reinventare stilistică povestea nu e diferită. Deşi sunt consultant de imagine de 10 ani, abia anul trecut am trecut printr-o astfel de experienţă. A fost o reinventare stilistică profundă, despre care simt cu adevărat că grăieşte despre mine 100%. Evident…
Cred că unul dintre cele mai complicate lucruri pe care le avem de făcut, atunci când ieşim în familie, este să reuşim să ne îmbrăcăm şi să plecăm toţi cu zâmbetul pe buze. Cea mai recentă provocare a fost chiar o şedinţă foto de familie. Am luat în calcul că va fi greu, dar am reuşit să mă asortez cu…
Pe 13 Octombire, de la ora 10:00 la 13:00, te invit la acest workshop de stil cu un subiect special. STILUL MAMEI, DUPĂ NAȘTERE Cum îl regăsim, cum îl conturăm, ce păstrăm, ce schimbăm. Am plăcerea să fiu speaker şi să împărtăşesc cu voi atât experienţa personală în urma a două sarcini, dar şi expertiza profesională care se aplică aici.…
Căutările de sine încep mai târziu în viaţă. Cel puţin pentru generaţia mea. Acum, am ocazia să îmi învăţ copiii altfel – să nu se trezească pe la 18-20 de ani că sunt suma dorinţelor celor din jur. Astăzi, să fii cine vrei să fii este mantra după care mai toată lumea se ghidează. Eu a trebuit să scutur bine…
Într-o perioadă în care lumea întreagă sărbătoreşte diversitatea, atipicul, într-un timp în care cei mai mulţi dintre noi (re) învăţăm definiţia frumosului şi ne schimbăm perspectiva pentru a-l descrie, unii oameni încă se mai împiedică de clişee. Ziua în care o să recunoaştem că între ceea ce simţim faţă de imaginea din oglindă şi stima de sine, se pune semnul egal, nu…
Întotdeauna mi s-a părut fantastică abilitatea de a surprinde emoţiile într-o fotografie. Până să o cunosc pe Alina n-am aprofundat prea mult acest subiect, dar lucrând împreună pentru atâtea proiecte, n-am putut să nu observ că are în special acest talent. Aşa m-am îndrăgostit de fotografiile ei care spuneau atât de multe, iar viaţa a făcut ca noi să ne…
Iubesc simetria, controlul, certitudinile şi mai tot ce are natură programabilă, fixă. Inclusiv tot ce se bazează pe o formulă. Probabil asta este şi motivul pentru care pot să-mi practic meseria fără să mă pierd în detalii. Totuşi, odată cu venirea pe lume a Amirei, fetiţă mea de două luni, conceptul de “programabil” s-a transformat într-o poveste. Se spune că…
Acum ştiu cu siguranţă că pot să cuceresc lumea. Însărcinată în luna a 9-a, mă simt mai sexy ca oricând. Apropo, sarcina durează 40 de săptămâni – vă las pe voi să faceţi calculele matematice. Dar ştii ce-i mai mişto decât să te simţi sexy? Să arăţi sexy. Şi ştii ce-i mai fantastic chiar şi decât asta? Când toţi din…
Suntem în toiul petrecerilor de Craciun şi urmează apoi petrecerea de Revelion, aşa că m-am gândit să-ţidau câteva idei despre cum să te îmbraci de sărbători dacă eşti însărcinată. Magazinele au scos deja pe rafturi hainele cu sclipici, paiete, tull şi nuanţe metalizate, dar ştim foarte bine că selecţia maternity este întotdeauna foarte mică şi deloc extinsă. Cu variante puţine,…