Şi vorbea cu o femeie, mai exact cu mine.
E ceva ce mi-a atras atenţia – o femeie făcând un compliment atât de generos unei alte femei – de multe ori o excepţie. Cu siguranţă eşti de acord cu mine.
Mi-am gândit ţinuta, evident. Am pregătit-o special pentru întâlnirea cu ele. Ştiam că voi fi înconjurată de peste 12 mămici de fete, toate aşteptând de la mine sfaturi despre, ei bine, feminitatea în vestimentaţie.
Şi au primit. Dar eu am primit de la ele ceva cu mult mai valoros. Am înţeles ce-i cu femeile şi complimentele.
Femeile şi complimentele
Vezi tu, femeia milenistă acum apreciază mai mult decât o haină frumoasă. Nu mai contează doar piesa în sine, contează totul. Şi totul n-are valoare fără continut. Aşadar, spunându-mi că le place ţinuta mea, mi-au spus indirect că informaţia le-a plăcut, că o apreciază şi că are relevanţă.
Adevărul este că ţinuta am compus-o în mai puţin de 2 minute, dar fundamentele care m-au ajutat să mă mişc atât de repede le-am învăţat în ani, sute de ore de studiu şi de experienţă cu forme, culori, ţinute şi cel mai important: personalităţi.
Top şi fustă Maison Ilia disponibile la Dacia 24 Showroom.
Să ştii să porţi o ţinută pentru interlocutori, mai mult decât pentru tine, este o artă pe care o predau cu pasiune de peste 5 ani, tuturor femeilor şi bărbaţilor deopotrivă, care vor să înveţe – sau au nevoie de asta pentru job-ul lor.
Consultanţa de imagine este un instrument care în primul rând crează stări şi sentimente. Te ajută să povesteşti conţinutul prin haine, să împachetezi acele calităţi pe care vrei să le scoţi în faţă şi să pui cel puţin în plan terţial acele părţi ale tale unde vrei să mai aduci îmbunătăţiri.
Vasăzică, seduci ochiul şi implicit creierul să vadă şi să perceapă ceea ce te pune în valoare. Iar asta este nepretuit.
Partea cea mai frumoasă este, fără îndoială, că poţi să deprinzi şi tu acest skill – personalizat în funcţie de nevoile tale. Găseşti toate detaliile despre asta aici.
În încheiere, vreau să-ţi spun câteva cuvinte despre ţinuta care a obţinut acel “senzaţional”. Este un look în care am mizat pe croiala fustei şi a top-ului pentru accentele feminine, în timp ce cromatica şi imprimeul au avut rolul de a-mi revela personalitatea.
Evenimentul Model pentru fetiţa mea a avut loc la Yucca Wellness Center, Sâmbătă, 8 Aprilie. Toate detaliile despre eveniment sunt disponibile aici.
Yours,
Mariana Romanică
foto detaliu: Alina Diaconescu
Comenteaza