Unul dintre subiectele sensibile pentru mine este pielea feţei. Odată cu cele trei luni petrecute la Milano pentru specializarea în consultanţă de imagine, care este şi meseria mea, au început şi problemele cu tenul. De atunci am fost întotdeauna foarte interesată – dar şi foarte atentă, la produsele pe care le aplic pe faţă şi la ingredientele pe care acestea le conţin.
Ideea de cosmetice sterile mi-a captat atenţia în mod deosebit, iar faptul ca aceste produse au doar şapte ingrediente mă face să cred că este următoarea mea gamă preferată.
De fapt, cine nu şi-ar dori ca produsele pe care şi le aplică pe faţă să fuzioneze pur şi simplu cu pielea?
Asta promit laboratoarele Avene, care au lansat colecţia Tolerance Extreme.
Avene Tolerance Extreme – Cosmetice Sterile
Este o gamă de produse delicate, care îţi oferă senzaţia de piele care respiră. Evident, un motiv în plus să optezi pentru acest tip de produs sunt tocmai temperaturile pe timp de vară. Nu ţi s-a întâmplat niciodată ca din cauza căldurii să ai senzaţia că îţi iese prin piele crema proaspăt aplicată?
Conceptul pentru Avene Tolerance Extreme este că cea mai potrivită soluție, tot ce este mai bun pentru piele vine din interior. Expertiza Laboratoarelor Dermatologice Avene în îngrijirea pielii sensibile a fost folosită pentru crearea unor produse care răspund la nevoile esenţiale ale pielii noastre.
Produsele sunt realizate prin imitarea fiziologiei pielii, sub conceptul de cosmetică sterilă. Se utilizează ingrediente fizio-compatibile, rezultând o textură ultra fină. Este o gamă inovatore, cu ingrediente active, alese tocmai pentru puritatea, toleranţa ridicată şi eficacitatea lor.
Îţi poţi crea un ritual de îngrijire completă folosind Loţiunea de curăţare (curăţă şi demachiază) şi Emulsia (pentru ten normal şi mixt) sau Crema (pentru ten uscat).
Cu cât tehnologia evoluează, se întoarce de la formulele complicate, la cele mai simple. Gama de cosmetice sterile Avene Tolerance Extreme este o veste minunată în acest sens, iar produsele se găsesc deja în farmacii.
Yours,
Mariana Romanică
Comenteaza